Poezia "Domn-Doctore Isus", care a fost scrisă prin harul Domnului acum câțiva ani, îmi amintește de povestea mai recentă, dar atât de cunoscută mie a doi tineri care vorbeau în privința căsătoriei... La începutul anului 2024, cu câteva luni înainte de momentul când visau să aibă loc căsătoria, băiatul a fost diagnosticat cu cancer testicular. Tumora depistată s-a dovedit a fi de natură malignă, în urma examenului histopatologic ce a succedat intervenția chirurgicală. Ce e minunat este că Domnul Isus le-a vestit dinainte, prin Duhul Sfânt, chiar înainte de a merge la medic și de a bănui existența unei tumori, că El va fi Medic pentru acest tânăr, dar va rămâne pe trupul lui "un semn, ca o liniuță". Și ca mărturie că El a vorbit cu adevărat, atunci când a fost la medic și a fost programat pentru operație, dumnealui i-a spus că îi va rămâne doar "un semn, o liniuță", exact ca în lucrare... S-au întărit foarte mult. În acea perioadă, tânăra s-a simțit atât de identificată cu sufletul lui, din motivul iubirii curate, încât a trăit totul de parcă și ea ar fi avut cancer. Inițial i-a fost greu să accepte situația în care se afla, dar Dumnezeu atât de mult a modelat inimile lor în acea perioadă relativ scurtă, încât în momentul în care li s-a confirmat că da, este o tumoră (încă nu știau tipul acesteia), au fost plini de pace. Ea a simțit cum o pace deosebită s-a coborât peste inima ei în acel moment, a îngenuncheat și i-a mulțumit Domnului din toată inima pentru încercarea pe care a trimis-o în viața lor. A fost numai har...nu prin puterea lor, ci prin Puterea Duhului Sfânt! Apoi, călăuziți de Dumnezeu în urma rugăciunii, au refuzat chimioterapia și au ales să se încreadă în Dumnezeu (cu precizarea că nu consider că acesta este felul în care El lucrează cu toți oamenii...și că uneori El îngăduie să trecem și pe acolo). Ei își mărturiseau că acest cancer a fost o binecuvântare de la Dumnezeu...pentru că au ajuns să se prețuiască mai mult unul pe celălalt și să prețuiască mai mult viața ca dar. Am fost profund conștientizată prin această poveste de viață că voia Lui Dumnezeu este să prețuim oamenii pe care El ni i-a dăruit lângă noi... Să ne prețuim soții, soțiile, cum nu le-am mai prețuit... Să ne vorbim frumos, să nu ne reproșăm lucruri care ar răni inima partenerului, să nu pierdem timpul cu certuri... Să apreciem până și gesturile mărunte de bunătate și să nu considerăm că oricum ni se cuvin... Să ne îmbrățișăm, să ne mângâiem, să ne sărutăm soții, soțiile...să anticipăm nevoile celui de lângă noi și, mai presus de toate, să-i căutăm binele duhovnicesc ca și cum ar fi binele nostru... Am învățat că nu știm câtă vreme mai avem pe pământ. Toți suntem "contra timp" - ce scuză avem pentru neiubire? Varianta audio: https://youtu.be/zZaE5hoazmE?si=48gKAC2olfpceKiR